Favorizarea cicatrizarii partilor moi incepe imediat dupa faza acuta (care este considerata, in medie, 10 zile) prin exercitii active ale grupelor musculare din zonele invecinate (umar, mana). Mobilizarea acestor articulatii se face de 3-4 ori/zi dupa o metodologie care variaza in functie de tipul de proteza folosit si de calea de abord chirurgical. In general, mobilizarea consta din miscari active ajutate in flexie si miscari pasive in extensie. Aceasta mobilizare efectuata precoce are ca obiectiv protejarea aparatului extensor care a fost sectionat sau dezinserat in timpul artroplastiei.
Stimularea electrica a muschilor din regiune, in special cu curentii de joasa frecventa si medie frecventa sub forma interferentiala, poate grabi procesul de cicatrizare al partilor moi.
De acum incepc un program de kinetoterapie pasiva sustinuta pentru mentinerea unei bune mobilitati articulare.
Recuperarea functionala debuteaza din a treia saptamana dupa operatie prin mobilizare activa, initial ajutata apoi fara ajutor. Astfel, asigurarea ca nu se depaseste
arcul de miscarc indolor este reala. In primele 5 saptamani cotul este protejat pe timpul noptii prin purtarea unei orteze de repaus.
Recuperarea fortei musculare incepe dupa 45 de zile de la operatie prin exercitii active izodinamice cu incarcare progresiva. De preferat exercitiile rezistive concentrice efectuate din diferite pozitii si in diferite sectoare de mobilitate.
Un alt aspect legat de recuperarea functionala a cotului il constituie recuperarea cotului posttraumatic la copii.
Specificitatea fracturilor cotului la copil (fracturi supracondiliene, de condil extern, de epitrohlee sau de cel radial) tine de mai multi factori pe care recuperatorul trebuie sa ii cunoasca; fractura survine pe o articulatie in crestere, cu un nucleu epifizar variabil in functie de varsta copilului, ceea ce explica complexitatea si riscul deviatiilor axiale secundare.
- Instabilitatea fracturii face ca si contentia sa fie dificil de realizat (un ghips foarte strans declanseaza uneori aparitia unui sindrom Volkmann);
- frecventa crescuta a deplasarii in fracturile supracondiliene maresc riscul lezarii vaselor si nervilor.
Imobilizarea este de patru saptamani, fie ca reducerea s-a efectuat ortopedic, fie ca a fost facuta chirurgical. Complicatiile posibile sunt de doua tipuri: imediate si secundare. Cea mai redutabila complicatie imediata este sindromul Volkmann. Simptomatologia sa este bine cunoscuta (ducere de intensitate variabila, tegumentele mainii palide sau uneori, din contra, cianotice, pulsul la radiala abolit, degetele reci si edematiate). In prezenta acestui sindrom se va scoate imediat ghipsul indiferent ca medicul fizioterapeut are sau nu are competenta necesara. Este singura masura (profilactica) ce poate evita o catastrofa functionala stiind foarte bine cat de limitate sunt posibilitatile de recuperare a acestui sindrom odata instalat.
Complicatia secundara cea mai frecventa (ca si la adult) este redoarea articulara De retinut ca frecventa instalarii redorii articulare este mai mica la copil decat la adult. Din multitudinea mecanismelor generatoare de redoare, retinem doua:
- redori ale partilor moi sau (ca si la adult) retractia capsulo-ligamentara, aderente si retracturi musculare, paraosteoartropatia;
- redoare prin „tampon“ in fracturile supracondiliene sau redorile prin calus vicios.
De notat ca la copil, invers decat la adult, redoarea articulara poate regresa odata cu cresterea osoasa, „tamponul“ se aplatizeaza eliberand jocul articular.
Programul de recuperare functionala imbraca un caracter particular numai la copii de varsta mica, la cei mari, programul este similar cu cel al adultului.
Stimularea electrica a muschilor din regiune, in special cu curentii de joasa frecventa si medie frecventa sub forma interferentiala, poate grabi procesul de cicatrizare al partilor moi.
De acum incepc un program de kinetoterapie pasiva sustinuta pentru mentinerea unei bune mobilitati articulare.
Recuperarea functionala debuteaza din a treia saptamana dupa operatie prin mobilizare activa, initial ajutata apoi fara ajutor. Astfel, asigurarea ca nu se depaseste
arcul de miscarc indolor este reala. In primele 5 saptamani cotul este protejat pe timpul noptii prin purtarea unei orteze de repaus.
Recuperarea fortei musculare incepe dupa 45 de zile de la operatie prin exercitii active izodinamice cu incarcare progresiva. De preferat exercitiile rezistive concentrice efectuate din diferite pozitii si in diferite sectoare de mobilitate.
Un alt aspect legat de recuperarea functionala a cotului il constituie recuperarea cotului posttraumatic la copii.
Specificitatea fracturilor cotului la copil (fracturi supracondiliene, de condil extern, de epitrohlee sau de cel radial) tine de mai multi factori pe care recuperatorul trebuie sa ii cunoasca; fractura survine pe o articulatie in crestere, cu un nucleu epifizar variabil in functie de varsta copilului, ceea ce explica complexitatea si riscul deviatiilor axiale secundare.
- Instabilitatea fracturii face ca si contentia sa fie dificil de realizat (un ghips foarte strans declanseaza uneori aparitia unui sindrom Volkmann);
- frecventa crescuta a deplasarii in fracturile supracondiliene maresc riscul lezarii vaselor si nervilor.
Imobilizarea este de patru saptamani, fie ca reducerea s-a efectuat ortopedic, fie ca a fost facuta chirurgical. Complicatiile posibile sunt de doua tipuri: imediate si secundare. Cea mai redutabila complicatie imediata este sindromul Volkmann. Simptomatologia sa este bine cunoscuta (ducere de intensitate variabila, tegumentele mainii palide sau uneori, din contra, cianotice, pulsul la radiala abolit, degetele reci si edematiate). In prezenta acestui sindrom se va scoate imediat ghipsul indiferent ca medicul fizioterapeut are sau nu are competenta necesara. Este singura masura (profilactica) ce poate evita o catastrofa functionala stiind foarte bine cat de limitate sunt posibilitatile de recuperare a acestui sindrom odata instalat.
Complicatia secundara cea mai frecventa (ca si la adult) este redoarea articulara De retinut ca frecventa instalarii redorii articulare este mai mica la copil decat la adult. Din multitudinea mecanismelor generatoare de redoare, retinem doua:
- redori ale partilor moi sau (ca si la adult) retractia capsulo-ligamentara, aderente si retracturi musculare, paraosteoartropatia;
- redoare prin „tampon“ in fracturile supracondiliene sau redorile prin calus vicios.
De notat ca la copil, invers decat la adult, redoarea articulara poate regresa odata cu cresterea osoasa, „tamponul“ se aplatizeaza eliberand jocul articular.
Programul de recuperare functionala imbraca un caracter particular numai la copii de varsta mica, la cei mari, programul este similar cu cel al adultului.